Vă rugăm încercați din nou mai târziu (Please, try again later)
An2025
Tehnicăacrylic on canvas, mixed media
Dimensiuni140 x 160 cm
12 000 EUR - link de platǎ disponibil la finalul prezentǎrii (payment link available at the end of presentation)
Sirena mea zace plictisitǎ într-un canal de canalizare, cu coada presărată de solzi care seamănă cu microplasticele — puncte mici, colorate, strălucitoare, confetti-ul oceanic al civilizației noastre. În spatele ei, un grilaj rotund de tunel, e captivǎ în libertatea ei, pe oricine ar suna "sus" nu mai rǎspune. În mânǎ pare sa aibǎ un mobil care tot apeleazǎ pe cineva care nu rãspunde, aşteaptǎ de prea mult timp un semn de la noi, dar noi nu mai credem în sirene.
Sirena a fost cea mai veche promisiune a oceanului: misterul, frumusețea, pericolul care te cheamă din adânc. Miturile nu mor — doar ajung în locuri din ce în ce mai josnice ale sufletelor noastre. Ea așteaptă, așteaptă, așteaptă urmǎtorul suflet curat care va crede în cântecul ei amețitor, care va visa sǎ o sǎrute.
--------------------
My mermaid lies bored in a sewage canal, her tail sprinkled with scales that look like microplastics — tiny, colorful, glittering dots, the oceanic confetti of our civilization. Behind her, a round tunnel grate; she is trapped inside her own freedom, and no matter whom she calls “up there,” no one answers anymore. In her hand she seems to hold a phone that keeps dialing someone who never picks up. She has been waiting far too long for a sign from us — but we no longer believe in mermaids.
The mermaid was the ocean’s oldest promise: mystery, beauty, the danger that calls you from the deep. Myths don’t die — they just sink into increasingly sordid corners of our souls. She waits, waits, waits for the next pure soul who will believe in her dizzying song, who will dream of kissing her.
Sirena mea zace plictisitǎ într-un canal de canalizare, cu coada presărată de solzi care seamănă cu microplasticele — puncte mici, colorate, strălucitoare, confetti-ul oceanic al civilizației noastre. În spatele ei, un grilaj rotund de tunel, e captivǎ în libertatea ei, pe oricine ar suna "sus" nu mai rǎspune. În mânǎ pare sa aibǎ un mobil care tot apeleazǎ pe cineva care nu rãspunde, aşteaptǎ de prea mult timp un semn de la noi, dar noi nu mai credem în sirene.
Sirena a fost cea mai veche promisiune a oceanului: misterul, frumusețea, pericolul care te cheamă din adânc. Miturile nu mor — doar ajung în locuri din ce în ce mai josnice ale sufletelor noastre. Ea așteaptă, așteaptă, așteaptă urmǎtorul suflet curat care va crede în cântecul ei amețitor, care va visa sǎ o sǎrute.
--------------------
My mermaid lies bored in a sewage canal, her tail sprinkled with scales that look like microplastics — tiny, colorful, glittering dots, the oceanic confetti of our civilization. Behind her, a round tunnel grate; she is trapped inside her own freedom, and no matter whom she calls “up there,” no one answers anymore. In her hand she seems to hold a phone that keeps dialing someone who never picks up. She has been waiting far too long for a sign from us — but we no longer believe in mermaids.
The mermaid was the ocean’s oldest promise: mystery, beauty, the danger that calls you from the deep. Myths don’t die — they just sink into increasingly sordid corners of our souls. She waits, waits, waits for the next pure soul who will believe in her dizzying song, who will dream of kissing her.
12.000 €
Cumpără